Todica - Scriitorul VASILE ANDRU - final

VASILE ANDRU s-a nascut la 22 Mai, 1942, in satul Bahrinesti, in nordul Bucovinei. Studii universitare la Iasi, absolvite in 1965. Sapte ani este lector universitar. Paraseste catedra si se consacra scrisului si practicii sapientiale. Din 1990 structureaza si coordoneaza Centrul de Practica Isihasta din Bucuresti.

MOŞ, VATRĂ, ŢARĂ -2
Termeni simbolici pentru originea şi continuitatea românească
Continuat din Ep. 2
Popular, "vatră" mai înseamnă "porţiune de pământ, pe un câmp, care se deosebeşte de restul locului, printr-o vegetaţie diferită sau prin absenţa vegetaţiei."
Şi acest lucru a generat o familie de cuvinte: vătrai, vătrar.
De 2000 de ani, "vatra românească" este spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic de care suntem legaţi sufleteşte pentru că ne-a devenit ţară, cuvânt de origine latină -- terra.
O primă accepţie este de "pământ cultivat", "ţărnă".Aceasta semnificaţie o întâlnim în construcţii ca " Viaţa la ţară" -- roman de Duiliu Zamfirescu, "a se duce la ţară", " a locui la ţară".
Cu acest sens, "ţară" se întrebuinţează nu numai în limba literară, ci şi în graiurile populare, de exemplu, deosebirea dintre "munte" şi "ţară" se face foarte limpede, ţară însemnând pământ semănat cu cereale sau legume.
În ţară noastră, există mai multe podişuri cultivabile înconjurate de munţi.Acestea sunt numite "ţări"; Ţara Oaşului, Ţara Zarandului, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Vrancei.Din unirea mai multor "ţări" din vatra strămoşească cu Ţara Românească şi cu Ţara Moldovei s-a realizat o nouă ţară : România.
O altă accepţie a cuvântului este cea de "patrie", ţara părinţilor şi reiese din construcţii ca ţara mea, veşti din ţară. "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? " (M. Eminescu, "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie")
În vechea limbă românească, ţară are şi sensul de " teritoriu, regiune deosebită de oraş, de târg sau de cetate ", de exemplu când este vorba de "boierii de ţară" sau "adunarea ţării " sau "ţară" prin care se înţelege adunarea boierilor de ţară.
" A!Nu mă vrea ţara?Nu mă vreţi voi, oare înţăleg?" (C. Negruzzi, "Alexandru Lapuşneanul")
Locuitorii unei " ţări " s-au numit "ţărani" şi ei muncesc pe "ţărnă" şi calcă pe "ţărnă".
Termenul "ţară", fiind de o circulaţie foarte largă a intrat în numeroase expresii populare:
• " a plăti un colţ de ţară " = a valora foarte mult;
• " Ţara lui Cremene, Ţara lui Papură Vodă " = ţara nimănui;
• " te joci cu ţara-n bureţi? " = te adresezi cuiva care subapreciază valoarea unei probleme;
• " a pune ţara la cale " = a conduce;
• " ţara e largă "= poţi să pleci unde vrei;
• " la colţ de ţară şi la mijloc de masă " = într-un loc ferit de primejdii;
• " peste nouă ţări şi peste nouă mări " = foarte departe;
• " a ajunge de poveste în ţară " = a ajunge de pomină;
• " a sta prost cu ţara " = a nu avea bani;
• " a se pune cu ţara" = a intra în conflict cu toată lumea;
• " ţara nimănui " = fără stăpân;
• " a afla târgul şi ţara " = a afla toată lumea.
Toate accepţiile menţionate duc la concluzia că latinescul "terra" a avut în româneşte o evoluţie care arată că înţelesul de "pământ cultivat" nu putea să rezulte decât din limbajul unor lucrători ai pământului, ţăranii.
În concluzie, lexicul alături de istorie, oferă argumente trainice care demonstrează, fără putere de tăgadă, originea daco-romană şi continuitatea poporului roman pe pământurile vechii Dacii.
Ilustrul fiu al judeţului Vaslui, Alexandru Vlahuţă, scria în "România Pitorească":
" De-atunci au trecut aproape 2000 de ani.Multe războaie am avut şi multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta...Vijelii cumplite au trecut peste noi.La toate am ţinut piept si nu ne-am dat, ş-aici am stat.Ca trestia ne-am îndoit sub vânt dar nu ne-am rupt." (Profesor, Diaconu Georgeta, Vaslui, Ianuarie 2008)

• Category

  People & Blogs