Păcurar Constantin mă numesc, sunt născut și trăit în Roșia Montană. Am 56 de ani și locuiesc cu soția și 7 copii într-o singură cameră. Am doi băieți, niciunul din ei nu lucrează, deși sunt în putere și ar munci orice. Trăim doar din pensia mea de miner. Abia ne ajung banii de făină. Noi facem pita în casă, că nu avem nici de unde, nici cu ce să o cumpărăm. M-a binecuvântat Dumnezeu cu mulți copii, dar nu am cu ce să-i țin pe toți la școală. N-am bani de încălțări și scoala e departe.
Știu că viața e grea, dar măcar eu am avut un loc de muncă și am o pensie. Copiii mei ce viitor vor avea? Ce se va alege de Roșia Montană? Știu că sunt și alți români poate mai rău decât noi. Numai că poate la dânșii nu sunt acum soluții. Noi, aici, putem să viețuim foarte bine din minerit, că din asta am trăit din tată-n fiu.
Dar nu putem trăi doar din turism sau fructe de pădure. Aș vrea ca domnii care spun asta să vină aici, să strângă ei bureți în două săptămâni pentru un an întreg. Am bagat în pământ 10 saci de cartofi și am scos doi! Aici s-a trăit din minerit de mii de ani. O mână de oameni sunt contra la o comună întreagă? Să vină să trăiască aici măcar o lună și mai vedem apoi dacă le place.
Vă rog să mă ajutați și să dați o șansă mineritului în Roșia Montană! Spuneți povestea mea și altora!
Vă mulțumesc!
www.scrisoarecatreromania.ro
All Comments