Au trecut 21 de ani de cand Ben a plecat din tara si azi doi fosti colegi de gradinita isi povestesc intrun circuit inchis: Oravita, Maidan, Lisava, ICCFeu, Ciudanovita (Santier si Sat), Jitin, Ticvani, Gradinari si din nou Oravita amintirile si timpul absent. Filmul este ilustrat cu imagini filmate alb/negru din anii '74-'76.
Filmul este dedicat celor dragi care au fost si sunt inca parte din viata noastra. (BT)
Drumul nostru de Benoni Todică
Comentariu
(Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai ) a fost odată un loc paradisiac numit Ciudanoviţa. Povestea lui ne este revelată de Benoni Todică în documentarul Drumul nostru care treptat se transformă în balada copiilor uraniului. După douăzeci de ani în Australia, Benoni, el însuşi un copil al uraniului, revizitează locuri mistificate de distanţa exilului, sfinţite de memorie şi dor, pierdute şi totuşi salvate prin coincidenţele suprarealiste ale hazardului. Destinul său devine profund legat de acest loc unde în anii şaptezeci a filmat exploatarea uraniferă şi oamenii ei în scopuri documentare. Din intersecţia miraculoasă a trecutului şi prezentului Benoni reuşeşte să creeze o capodoperă cinematică multidimesională, să dea viaţă „pustiului şi mai ales să redea voce miilor de anonimi nemuritori care şi-au trăit viaţa în barăci-lagăr „la mila radiaţiilor.
Voiaj nostalgic la izvorul istoriei de ieri, Drumul nostru transportă spectatorul într-un peisaj dominat de culorile şterse ale iernii şi de o stranie linişte a spaţiului. În tăcerea cosmică, sub privirea camerei de filmat ce mângâie formele rotunde ale munţilor, vocile călătorilor Benoni şi Deluţă ne călăuzesc precum firul Ariadnei în labirintul timpului. Treptat, acest parcurs aproape ireal îşi revelează secretele: feţele trecutului sunt resuscitate într-o simfonie a vieţii. Galerii de coastă părăsite, clădiri ruinate, buncăre goale, străzi pustii se animează prin intermediul peliculei care a imortalizat activităţile unei comunităţi cândva prospere. Prin intermediul acestor martori ai trecutului, precum şi a supravieţuitorilor uraniului care au mai rămas în Ciudanoviţa, Benoni reconstituie geneza unei „guri de rai. Veselia copiilor Ciudanoviţei „care nu pleacă în vacanţă, dar a căror loc de joacă este „peste tot, se împleteşte cu evocările diferite despre fosta mascotă a locurilor, Mihuţ, precum şi despre istoria locurilor şi a oamenilor săi. Voci nostalgice, priviri lungi şi pline de lacrimi ale unei bătrâne, sărutări de regăsire, pensionar redevenit miner prin îmbrăcarea căştii şi lămpii de mină păstrate cu sfinţenie, recelebrarea prin puterea cuvântului a sărbătorilor comunitare, toate acestea se îmbină miraculos în noi imagini sculptate prin forţa memoriei.
Camera se fixează obsesiv pe clădirile fantomatice ale prezentului sau pe sfioasele feţe ale celor pierduţi într-un colţ de lume unde în anii şaptezeci încă sosea, feerică şi impunătoare, o locomotivă cu aburi. Contrastul realităţilor devine pretext de reflecţie asupra rolului acestui ţinut anonim în istoria naţiunii şi a prezentului care „nu trăieşte la nivelul trecutului. Drumul nostru se transformă în spaţiu de meditaţie asupra existenţei, dar şi a rolului memoriei diasporice în definirea valorilor identitare. Benoni recrează Ciudanoviţa cu setea celui care s-a hrănit îndelung printr-o invizibilă coardă ombilicală din trupul memoriilor sacre. Reîntors acasă, el bea literal din râul Ciudanoviţa apa „ca laptele şi mănâncă grătarele lui Tibi pensionarul transformat temporar în miner pentru camera de filmat. Actul de consum devine modalitate de afirmare a istoriei, precum şi a propriei existenţe.
Drumul nostru este un monument ridicat împotriva timpului, acest „monstru care nu poate contesta mărturia camerei de filmat. Benoni ni-l propune ca pe o „eliberare din anonimat, „din iadul uitării, o realitate de nerepudiat, obsesivă şi puternică, născută din forţa nostalgiei care se citeşte în fiecare imagine. O adevarată metaforă a vieţii, documentarul lui Benoni Todică se adresează tuturor prin acele elemente banale pe care le purtăm cu toţii în suflet, dar care sunt profund esenţiale şi umane.
Lenuţa Giukin
State University of New York at Oswego
În Singurătate, de Eminescu, melancolia se face vers, la tine, întors din Australia, se face mină.
(AM)
inonebt 3 years ago
sper din tot suflretul ca urmeaza si continuarea
tolomaku 3 years ago
In urmatoarele 6 ore.
Vizionare placuta!
inonebt 3 years ago