16 noiembrie 2009
Cioburi de rouă, taina mamei...
Autor: FLORIN CHILIAN
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti...
A fost odată un oraşel de smarald mic, mic, mic chiar mai mic decât o gămălie de cer pe-un vârf de vis. În orăşelul-vis de smarald încap toate poveştile curate ale copilăriei cu prinţi şi prinţese, cu regi şi regine, cu bufoni şi înţelepţi, cu magi şi învăţaţi şi filozofi, cu eroi, dar şi cu oameni simpli, aşa ca noi oamenii. Acolo unde prinţii îşi adoră prinţesele toată viaţa şi unde regii îşi iubesc reginele până la sfârşitul zilelor şi încă hăăăt, mult mai departe decât mai încolo şi decât poate cuprinde mintea omenească, se petrece povestea noastră.
În lumea aceea cu balauri şi viteji, cu fanfaroni, dar şi cu suflete nobile, cu ierni adevărate şi cu veri grozave, cu bunici şi bunicuţe de basm, cu mierea zilelor petrecută lin pe fuioarele timpului prin vremuri, acolo, în ţara din povestea-vis, în orăşelul dintâi, într-o mică şi curată bucătărioară stăteau de vorbă la gura sobei două fetiţe.
Două suflete se adunaseră, la ceas fermecat aşa cum numai în ceas de minune se pot desluşi tainele uitate în undeva departe, tare, tare departe din timp şi vremuri, din alte zări ale seninului. O fată-femeie şi o fată-copil, înercau să desluşească taina vieţii.
În ziua aceea o mare urgie se abătuse peste liniştea zilelor de Rai ale orăşelului de smarald din visul-poveste şi peste lumina casei în care trăiau cele două fete-fetiţe-femei. Tata, tata nu mai era...
Nu, nu pierise, nu se rătăcise în luptele cu balaurii, norii ce mai înduioşau uneori lumina Soarelui facând-o şi mai blândă, era viu şi sănătos. Nenorocirea lovise chiar în sufletul poveştii, acolo unde se nasc clipele-zilele-speranţele şi visele-copiii. Acolo unde se naşte viitorul, lovise răul cel mai rău şi dintr-o dată nimic nu mai avea sens şi rost şi înţeles. Era acum vremea venită mult prea devreme a împărţirii boabelor de rouă şi a zânelor din clipe. Ce altceva să aibă şi să i se cuvină unui pui de om la dreapta împărţire a raiului pierdut?!
Aceasta era adevărata moştenire lăsată de părinţii ei, o nesfârşită şi nemeritată durere şi frângerea seninului privirii, iar ea, atunci un pui de om, luă curajoasa hotărârea să o primească cu braţele deschise. Poate că pe undeva era şi vina ei şi i se cuvenea această urgie, gândea ea orbită în furtuna durerii.
Cu pumnii ei mici strânşi în teribila încleştare a disperării fetiţa-copil îşi promise sieşi că nu va lăsa pe nimeni vreodată să-i pricinuiască o asemenea durere cum îi pricinuise tatăl mamei! Îşi mai jură atunci copila că nimeni, niciodată nu-i va afla povestea şi că va uita de prinţi şi priţese, de regi şi regine şi că va trăi asemenea oamenilor obişnuiţi.
Găseşti acest articol aici: http://www.jurnalul.ro/mi-carea-de-rezisten/mi-carea-de-rezisten/cioburi-de-r...
Multi fani ai acestei melodii. Dar cati din voi inteleg acest mesaj? Cati din voi cititi cel putin o carte pe luna? Cati din voi merg la 2 saptamani sa-si cumpere o carte noua?
qwayker 2 years ago 46
superba melodie nota 10 :)
nonik99 2 years ago 23