Featured Playlists
Cultul icoanelor - referinta biblica si istorica
Aurelian Stefan Chibici - Crestinismul si Scripturile Biblia sau Datinile Stramosesti: despre Cultul icoanelor, cand a aparut, este sau nu contrar Sfintei Scripturi. Raspunsurile le gasiti aici.
Ieronim de Betleem (c. 400) protesteaza: „Orice traditie care nu exista in Scriptura este vrednica de dispretuit si vrednica de lepadat. Cei care sustin o anumita traditie apostolica, lipsita insa de autoritatea Bibliei, se afla sub sabia maniei lui Dumnezeu.
„Crestinismul bizantin de dupa anul 300 prezinta adesea alunecari in diverse forme de idolatrie sau de superstitii excentrice ce nu sunt decat reinvieri ale paganismului in stilul vietii religioase crestine. Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, ed. 1997, vol. II, pag. 191. Comentariul lui O. Drimba pune in discutie si alte obiceiuri ciudate: la botezarea unora erau chemate icoanele sa fie nasi, alte dati erau oameni. Calugarii razuiau din partea lemnoasa a icoanelor cateva firimituri, ca sa le bage in cuminecatura, socotind ca este ceva mistic, o putere nemaipomenita, daca o bucatica din ele ajunge sa fie asimilata de om.
„Urmand interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au facut imagini... Abia spre sfarsitul secolului al VI-lea si in cursul secolului al VII-lea imaginile devin obiect de devotiune si de cult in biserici si in locuinte. Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, 1988, vol. III, pag. 66.
„La crestinii primi, icoanele religioase se amintesc la inceputul seco-lului III. in tot decursul acestui secol intrebuintarea lor e rara si nu prea bine vazuta Eusebiu din Cezareea considera intrebuintarea icoanelor ca un obicei paganesc. Sf. Ioan Gura de aur si Augustin nu prea se invoiesc cu acest obicei. Epifaniu era un contrar hotarat si infocat contra icoanelor. Dr. C.Chiricescu, Istoria dogmelor, Curs litografiat, 1904, pag. 181.
Inchinarea adusa Mariei
Regina Semiramida şi zeul-copil Tamuz - cum s-a dezvoltat închinarea adusă lor sub diferite nume şi forme în diferite ţări - cum s-a contopit cu învăţătura bisericii decăzute. Titluri păgâne date Mariei
UNUL DINTRE CELE MAI remarcabile exemple ale modului în care păgânismul babilonian a continuat să existe până în zilele noastre poate fi văzut în felul în care închinarea adusă Mariei a înlocuit închinarea antică adusă zeiţei-mamă.
Istoria mamei şi copilului era în mare măsură cunoscută în Babilonul antic, dezvoltându-se într-o închinare instituită. Numeroase monumente din Babilon o înfăţişează pe zeiţa-mamă, Semiramida, cu copilul ei Tamuz în braţe.1
Când locuitorii Babilonului au fost împrăştiaţi în diferite părţi ale pământului, ei au dus cu ei închinarea adusă mamei divine şi copilului ei. Aceasta explică de ce aşa multe naţiuni s-au închinat unei mame şi unui copil - într-o formă sau alta - cu multe secole înainte ca adevăratul Mântuitor, Isus Cristos, să Se nască în această lume. În diversele ţări în care s-a răspândit această închinare, mamei şi copilului li s-au dat diferite nume, căci, să nu uităm, în Babel au fost încurcate limbile.
Chinezii au avut o zeiţă-mamă numită Şingmu sau „Sfânta Mamă". Ea este înfăţişată ţinând în braţe un copil, şi având raze de soare împrejurul capului.2
Vechii germani s-au închinat fecioarei Herta cu un copil în braţe. Scandinavii au numit-o Disa, fiind înfăţişată şi ea cu un copil. Etruscii au numit-o Nutria, iar printre druizi, lui Virgo-Patitura i s-a adus închinare ca „Mamă a lui Dumnezeu". În India, ea era cunoscută ca Indrani, care de asemenea a fost înfăţişată cu un copil în braţe, după cum se vede în imaginea alăturată.
Pentru greci, zeiţa-mamă era cunoscută sub numele de Afrodita sau Ceres; pentru sumerieni sub numele de Nana; pentru adepţii ei din Roma antică sub numele de Venus sau Fortuna, iar copilul ei sub numele de Jupiter.3
În Asia, mama era cunoscută ca Cibele, iar copilul ca Deoius. „Dar indiferent de numele sau locul ei", spune un scriitor, „ea era soţia lui Baal, regina fecioară a cerului, care a născut, deşi n-a conceput niciodată".4
Imaginea alăturată o înfăţişează pe mama şi copilul sub numele de Devaki şi Crishna. Timp de secole, lui Isi, „Marea Zeiţă", şi copilului ei Iswara li s-a adus închinare în India, unde s-au construit temple în cinstea lor.5
Când copiii lui Israel aii căzut în apostazie, şi ei au fost pângăriţi de această închinare adusă zeiţei-mamă. Aşa cum citim în Judecători 2:13 „Ei L-au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Aştarot". Aştarot sau Aştoret (Astarteea) era numele prin care zeiţa era cunoscută copiilor lui Israel. Este ceva jalnic să te gândeşti că cei care îl cunoscuseră pe adevăratul Dumnezeu s-au depărtat de El şi s-au închinat mamei păgâne. Şi totuşi, tocmai aceasta au făcut ei în repetate rânduri (Jud.10:6; l.Sam.7:3,4; 12:10; l.Re.11:5; 2.Re.23:13). Unul dintre titlurile prin care zeiţa era cunoscută printre ei era acela de „regină a cerului" (Ier.44:17-19). Profetul leremia i-a mustrat pentru că se închinau înaintea ei, dar ei s-au răzvrătit împotriva avertizării lui.
În Efes, marea mamă era cunoscută sub numele de Artemis (Diana la romani). Templul dedicat ei în acest oraş a fost una dintre cele şapte minuni ale lumii antice! Zeiţei i se aducea închinare nu numai în Efes, ci în toată Asia şi în toată lumea (Fap.19:27).
În Egipt, mama era cunoscută sub numele de Isis, iar copilul ei sub numele de Horus. Este foarte obişnuit ca monumentele religioase egiptene să-l arate pe copilul Horus stând în poala mamei lui.
Această falsă închinare, după ce s-a răspândit din Babilon în diverse naţiuni, sub diferite nume şi forme, a fost instituită în cele din urmă la Roma şi în tot Imperiul Roman. Un scriitor cunoscut spune despre această perioadă: „Închinarea adusă Marei Mame... a fost foarte populară în Imperiul Roman. Inscripţiile dovedesc faptul că cei doi (mama şi copilul) au primit onoruri divine... nu numai în Italia şi în special la Roma, ci şi în provincii, îndeosebi în Africa, Spania, Portugalia, Franţa, Germania şi Bulgaria".
Advertisement





Play all(87)








