"De la Nistru pân' la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin si pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si străinul te tot paşte,
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut duşmanii cale;
Din Sătmar până-n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se 'ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu 'n Dorohoiu
Curg duşmanii în puhoiu
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate.
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi desbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Şi isvoarele îi seacă
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia.

Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua 'ntreagă, noaptea 'ntreagă,
Doar s-a 'ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te 'nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îţi vin codri 'n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or sa piară
Din hotară în hotară,
Indrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Ci să-i scoată ochii corbii
Să ramâie 'n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N'ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză să-l dogorească
Neamul să i-l prapădească
Cine ţine cu străinii
Mânca-i-ar inima câinii
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia"

(Mihai Eminescu)