"Nu voi fi o femeie obişnuita, pentru că am dreptul să fiu extraordinara !"


Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfânta
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncânta.
Si-am întâlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamânt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: "Ramâi, esti prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamântul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întâlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întâmpinând batjocuri,
lasând sa-i rupa câinii din haina câte-un fald.
Urca pe colti de stânca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strâns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
când am privit prin zdrente cutremurat de plâns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osânda sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi strainul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu... am soptit ...., eu... cautam iubirea...
-Iubirea? ... fu raspunsul strainului. Eu sunt...